In aerul rarefiat

In aerul rarefiat

PRET: 26 LEI
cod: 978-973-689-558-6

Volum tradus în peste douăzeci şi cinci de limbi, desemnat în 1997 „Cartea anului“ de către Time Magazine, finalist la National Book Critics Circle Award şi inclus în anul următor pe lista celor trei finaliste pentru Pulitzer Prize.În 1996 Jon Krakauer porneşte, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectaţi şi cunoscuţi ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieţii sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care şi-au pierdut viaţa patru dintre membrii expediţiei conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer îşi îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul expediţiei, din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greşite şi ghinionul i-au făcut pe căţărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui. Ascensiunea e plină de pericole şi îi face pe alpinişti, profesionişti sau nu, să-şi dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile şi dorinţele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor. În aerul rarefiat este o carte foarte bine scrisă şi minuţios documentată, care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă, pe viaţă şi pe moarte.„Krakauer combină perseverența și curajul celei mai de seamă tradiții a jurnalismului de investigație cu rafinamentul și profunda intuiție a scriitorul înnăscut. Relatarea lui despre ascensiunea pe Everest a dus la o reevaluare a alpinismului și a comercializării a ceea ce odinioară a fost un sport romantic, solitar; în timp ce relatarea lui despre viața și sfârşitul lui Christopher McCandless, care a murit de foame după ce și-a măsurat forțele cu sălbăticia din Alaska, este o cercetare profundă și tulburătoare despre ce înseamnă fascinația naturii și efectele nimicitoare ale acesteia asupra minților tinere și curioase.“ (Motivaţia pentru acordarea Academy Award in Literature de către American Academy of Arts and Letters)„Munţii se urcă nu doar cu pioleţi şi colţari, ceea ce putem avea cu toţii, ci mai ales cu smerenie.“ (Alex Găvan, alpinist)

CUM CUMPAR?

Vrei sa cumperi produsul In aerul rarefiat? Nimic mai simplu! Dati click pe butonul" VEZI DETALII" si veti fi redirectionati catre site-ul karte.ro, unde veti comanda, sau vizualiza mai multe informatii.